Mesajul Patriarhului Daniel, la înmormântarea Regelui Mihai: Credința sa nu era una formală, ci una existențială și practică

Mesajul Patriarhului Daniel, la înmormântarea Regelui Mihai: Credința sa nu era una formală, ci una existențială și practică
Publicat: 16/12/2017, 15:54
Actualizat: 03/05/2019, 15:42

„Majestatea Sa Regele Mihai I al României a venit de multe ori în această biserică, ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, construită de Principele Domnitor al Țării Românești Constantin Șerban Basarab, între anii 1656-1658, devenită apoi Catedrală Mitropolitană, în anul 1668, iar mai târziu Catedrală Patriarhală, în anul 1925. În această Catedrală, Majestatea Sa a primit binecuvântare ca rege minor, în vârstă de șase ani, de la Mitropolitul Primat Miron Cristea al României, iar în anul 1940 a fost uns Rege al României de către Patriarhul Nicodim al României. La vârstele copilăriei, adolescenței și tinereții, Regele Mihai, alături de mama sa Regina Elena, de tatăl său Regele Carol al II-lea, sau de alți membri ai familiei regale, a fost prezent de foarte multe ori în Catedrala Patriarhală, respectând tradiția ca marile evenimente sau aniversări din viața poporului român să fie precedate de slujba unui Te Deum oficiat la Patriarhie.(…)Din nefericire, după anul 1947, timp de 45 de ani, până în anul 1992, cât a durat exilul său forțat în străinătate (în Marea Britanie și Elveția), Regele Mihai nu a mai avut posibilitatea de a se ruga în această biserică, atât de familiară lui”, a spus Patriarhul Daniel, la slujba înmormântării Regelui Mihai I, oficiată în Catedrala Patriarhală din București.

Patriarhul a vorbit și despre credința Regelui Mihai.

„După căderea regimului comunist, în anii 1997, 2000, 2001 și 2006, Regele Mihai a fost primit aici, la Patriarhie, cu mult respect și admirație de către cler și popor. După ce, în 13 decembrie 2017, trupul neînsuflețit al Majestății Sale Regele Mihai s-a întors pentru totdeauna în România, astăzi, 16 decembrie 2017, acesta se află în Catedrală Patriarhală din București pentru slujba de înmormântare, deoarece, în data de 5 decembrie 2017, sufletul său s-a mutat la Hristos-Domnul, în Împărăția cerurilor, împreună cu drepții. Regele Mihai I al României a fost toată viața sa un om profund credincios. Credința sa nu era una formală, ci una existențială și practică. Regele l-a simțit pe Dumnezeu prezent și lucrător în viața sa, mai ales în momentele grele ale vieții sale. Credința în Dumnezeu era pentru el lumină și ajutor pentru viață. Într-un interviu cu scriitorul Mircea Ciobanu, Regele Mihai răspunde și la unele întrebări privind credința sa. De pildă, la întrebarea: „Ce carte prețuiți mai presus de oricare?”, Regele răspunde: „Biblia, fără doar și poate”. La întrebarea: „Ce altă carte a contribuit la deșteptarea spirituală a Majestății Voastre?”, Regele răspunde: „Nici o altă carte. Convorbirile cu mama au însemnat pentru mine mai mult decât multe cărți de teologie. Mama a fost un adevărat stâlp în viața mea. Ea a fost puternică prin rugăciune. Rugăciunea este fapta noastră cea mai necesară raportului (relației n.n.) cu Dumnezeu” . În altă parte a interviului, Regele precizează: „Dacă este unită cu fapta, credința ne întărește, se face scut în fața necazurilor. (…) Sunt oameni simpli, care nu-și bat capul cu dogmele, dar care știu să se roage și care au convingerea nestrămutată că rugăciunea lor este ascultată” . În discursul său din Parlamentul României, la 25 octombrie 2011, Regele afirma că „lumea de mâine nu poate exista fără morală, credință și memorie”. Credința și rugăciunea Regelui Mihai l-au ajutat mult să fie statornic în iubirea față de popor și de patrie, să respingă atât dictatura nazistă, cât și dictatura comunistă, să rabde exilul impus lui de regimul comunist, să fie mereu curajos și demn, harnic și modest, răbdător și iertător, virtuți pentru care a fost prețuit atât de casele regale ale Europei, cât și de oameni simpli”, a mai spus Patriarhul Daniel.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis